Ce este miopia? De ce apare și este atât de comună?

Introducere

Miopia, cunoscută și sub denumirea de „vedere scurtă” sau „miopie”, este o afecțiune refractivă comună care afectează capacitatea ochiului de a focaliza corect obiectele îndepărtate. Este caracterizată prin focalizarea imaginii în fața retinei, mai degrabă decât pe aceasta, ceea ce duce la o vedere clară a obiectelor apropiate și încețoșată a celor îndepărtate. Miopia este o condiție progresivă și este considerată una dintre cele mai răspândite tulburări vizuale la nivel mondial.

Etiologie

Miopia este rezultatul unei combinații de factori genetici și de mediu. Factorii genetici joacă un rol semnificativ, copiii părinților miopi având un risc crescut de a dezvolta această afecțiune. Genele implicate în dezvoltarea miopiei includ acelea care controlează creșterea axială a globului ocular și reglarea refracției oculare.

Factorii de mediu includ activitățile de aproape, precum cititul, utilizarea dispozitivelor digitale și lipsa activităților în aer liber. Aceste activități solicită constant sistemul vizual la distanțe scurte, contribuind astfel la prelungirea axială a ochiului și la dezvoltarea miopiei. Iluminatul insuficient și timpul limitat petrecut în aer liber au fost, de asemenea, asociate cu un risc crescut de miopie.

Fiziopatologie

În miopie, lungimea axială a globului ocular este prelungită sau puterea de refracție a corneei și a cristalinului este prea mare. Aceasta determină ca lumina să fie focalizată înainte de retină. Miopia poate fi clasificată în miopie simplă (ușoară până la moderată) și miopie patologică (miopie severă, asociată cu modificări degenerative ale fundului de ochi).

Miopia simplă, de obicei, nu depășește -6.00 dioptrii și nu este asociată cu modificări patologice ale ochiului. Miopia patologică, pe de altă parte, poate depăși -6.00 dioptrii și este asociată cu riscuri crescute de dezlipire de retină, glaucom, cataractă și maculopatie miopică.

Epidemiologie

Prevalența miopiei este în creștere la nivel global, afectând aproximativ 30% din populația lumii. Aceasta variază semnificativ în funcție de regiune, fiind mai frecventă în Asia de Est, unde afectează până la 80-90% dintre tinerii adulți. În contrast, prevalența este mai scăzută în Africa și în anumite părți ale Europei.

Studiile recente sugerează că prevalența miopiei va crește până la 50% până în 2050, atribuindu-se în principal modificărilor stilului de viață și creșterii expunerii la activitățile de aproape. Această creștere are implicații semnificative pentru sănătatea publică, având în vedere potențialele complicații ale miopiei severe.

Diagnosticul

Diagnosticul miopiei se realizează printr-un examen oftalmologic complet, care include măsurarea acuității vizuale și refracția oculară. Examinările suplimentare, cum ar fi biometria oculară și tomografia cu coerență optică (OCT), pot fi utilizate pentru evaluarea detaliată a structurilor oculare și pentru monitorizarea progresiei miopiei.

Refracția oculară este determinată utilizând fie metode subiective, cum ar fi retinoscopia, fie metode automate, cum ar fi autorefractometria. Biometria oculară măsoară lungimea axială a globului ocular, ceea ce este esențial pentru monitorizarea progresiei miopiei și pentru planificarea intervențiilor terapeutice.

Managementul și Tratamentul

Managementul miopiei include corecția optică, intervențiile farmacologice și măsurile preventive.

Corecția Optică

Corecția optică se realizează prin utilizarea lentilelor de contact sau a ochelarilor. Lentilele corective concave (minus) sunt utilizate pentru a compensa focalizarea incorectă a luminii pe retină. Lentilele de contact oferă o alternativă estetică și pot fi mai confortabile pentru anumite persoane, în special pentru cei cu miopie severă.

Intervențiile Farmacologice

Intervențiile farmacologice, cum ar fi picăturile oftalmice de atropină în concentrații scăzute, au demonstrat eficacitate în încetinirea progresiei miopiei la copii. Studiile au arătat că atropina 0.01% poate reduce rata de creștere a lungimii axiale a ochiului fără efectele secundare semnificative asociate cu concentrații mai mari.

Măsurile Preventive

Măsurile preventive includ promovarea activităților în aer liber și limitarea expunerii la dispozitivele digitale. Studiile au arătat că timpul petrecut în aer liber are un efect protector împotriva dezvoltării miopiei. Se crede că expunerea la lumina naturală și activitățile care implică focalizarea la distanțe variate contribuie la acest efect protector.

Concluzie

Miopia reprezintă o problemă de sănătate publică globală cu implicații semnificative asupra calității vieții și asupra sistemului de sănătate. O mai bună înțelegere a etiologiei și fiziopatologiei miopiei, precum și implementarea strategiilor preventive și terapeutice adecvate, sunt esențiale pentru a gestiona eficient această afecțiune în creștere.