Arde pe gât: arsurile la stomac. De ce apar, cum le gestionăm corect și ce pot însemna

Arsurile stomacale (pirozisul) reprezintă o senzație neplăcută de arsură sau disconfort, resimțită în regiunea pieptului și a stomacului superior, provocată în principal de refluxul gastroesofagian, adică trecerea conținutului gastric acid din stomac înapoi în esofag.

Cauzele acestui fenomen sunt multiple și pot fi împărțite în factori fiziologici și patologici. Factorii fiziologici includ obiceiuri alimentare nesănătoase (mese bogate în grăsimi, alimente picante sau acide, consum excesiv de cafea, alcool și băuturi carbogazoase), supraalimentarea, obiceiul de a mânca târziu seara și culcatul imediat după masă. Stresul cronic, obezitatea și fumatul afectează, de asemenea, funcționarea corectă a valvei dintre stomac și esofag (sfincterul esofagian inferior), favorizând astfel apariția refluxului.

Printre factorii patologici implicați se numără hernia hiatală (afecțiune în care o parte a stomacului alunecă prin diafragmă în torace, reducând eficiența sfincterului), gastrita cronică, ulcerul gastric sau duodenal și tulburările motilității gastrointestinale. De asemenea, anumite medicamente administrate pe termen lung, precum antiinflamatoarele nesteroidiene (ibuprofen, aspirină), corticosteroizii, antihipertensivele (blocante ale canalelor de calciu) sau antidepresivele triciclice pot provoca sau agrava simptomele refluxului gastroesofagian.

Sarcina reprezintă un factor particular de risc pentru arsuri stomacale, datorită creșterii presiunii intra-abdominale exercitate de uterul gravid, precum și modificărilor hormonale care scad tonusul sfincterului esofagian inferior.

Simptomele frecvente asociate arsurilor stomacale includ gust acru în gură, senzația de regurgitare acidă, dificultăți la înghițire, tuse cronică, senzație de nod în gât sau chiar răgușeală persistentă, atunci când refluxul devine cronic.

Tratamentul inițial recomandat constă în modificarea stilului de viață: evitarea alimentelor iritante și a exceselor alimentare, scăderea în greutate, reducerea consumului de alcool și cofeină, renunțarea la fumat și evitarea poziției culcate imediat după masă. Medicamentele utilizate frecvent sunt antiacidele, inhibitorii pompei de protoni (omeprazol, esomeprazol), și blocantele receptorilor H2 (famotidină, ranitidină), care scad secreția acidă a stomacului.

În cazurile severe sau persistente, este esențială evaluarea medicală pentru identificarea complicațiilor (esofagita, ulcerul esofagian sau chiar modificări precanceroase precum esofagul Barrett), necesitând monitorizare atentă și tratament specific.

În concluzie, arsurile stomacale sunt un simptom comun, dar care pot semnala probleme medicale mai serioase, fiind importantă abordarea precoce și adecvată, atât prin modificări comportamentale, cât și, atunci când este necesar, prin intervenție medicamentoasă sau chiar chirurgicală.

Diagnostic diferențial al arsurilor stomacale

Un aspect esențial în evaluarea arsurilor stomacale este realizarea unui diagnostic diferențial corect, în special în raport cu afecțiunile cardiace, cum ar fi angina pectorală sau infarctul miocardic acut. Durerea cardiacă este resimțită frecvent ca o presiune sau strângere retrosternală, iradiind adesea în brațul stâng, mandibulă sau spate, fiind însoțită uneori de transpirații, dificultăți respiratorii și stare generală alterată. Spre deosebire de aceasta, arsurile stomacale au o relație clară cu alimentația, postura corpului și pot fi ameliorate temporar de antiacide. În cazurile în care distincția clinică este dificilă, investigațiile suplimentare precum electrocardiograma (EKG), ecocardiografia și eventual determinarea markerilor cardiaci sunt obligatorii pentru excluderea unei cauze cardiace, potențial amenințătoare de viață.

Capcana antiacidelor rapide în arsurile gastrice

Administrarea frecventă a antiacidelor rapide (hidroxid de aluminiu, magneziu, carbonat de calciu) în pirozis determină o ameliorare simptomatică tranzitorie, dar induce o suprimare compensatorie insuficient controlată a secreției acide, cu efecte secundare pe termen mediu și lung:

Hipersecreție acidă de rebound:
Antiacidele alcalinizează temporar conținutul gastric, determinând stimularea celulelor G și eliberarea de gastrină → creștere paradoxală a secreției acide ulterior (efect „rebound”).

Maschează patologia de fond:
Prin remiterea simptomelor, pot întârzia diagnosticul etiologic (ex. boală de reflux gastroesofagian – BRGE, ulcer gastric, infecție cu Helicobacter pylori), favorizând progresia bolii.

Dezechilibre metabolice:

Hipercalcemie, alcaloză metabolică și insuficiență renală (sindromul „lapte și alcaline”) în cazul carbonatului de calciu.

Tulburări electrolitice: diaree (magneziu), constipație (aluminiu).

Interferențe medicamentoase: antiacidele reduc absorbția medicamentelor acide (ex. digoxină, fier, tetracicline) prin modificarea pH-ului gastric.

Adaptare psihologică greșită: Utilizatorul poate considera că are o afecțiune „minoră” și adoptă un comportament de automedicație cronică, fără adresare medicală, ceea ce contribuie la cronificarea tulburării funcționale sau organice.

Concluzie: antiacidele rapide sunt utile simptomatic, dar constituie o „capcană” terapeutică dacă sunt utilizate repetitiv fără abordare etiologică și fără monitorizare. Tratamentul corect implică inhibitori de pompă de protoni (IPP), modificarea stilului de viață și, unde e cazul, eradicarea H. pylori.